RÚDĂ¹, rude, s.f. 1. Persoană care face parte din aceeaşi familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sânge sau prin alianţă; rudenie (2), rubedenie. ♢ Expr. A avea rude la Ierusalim = a avea persoane influente care îţi acordă protecţie; a avea proptele. Pe rudă (şi) pe sâmânţă = a) pe toţi, fără excepţie, până la unul; b) peste tot. ♦ Familie, neam, viţă. 2. (Pop.) Soi, sămânţă de animale sau de plante. ♢ Loc. adj. De rudă = de prăsilă, de reproducţie. Berbec de rudă. – Din bg. roda.

RÚDĂ², rude, s.f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. Oişte, proţap. – Din magh. rud, scr. ruda.

RÚDĂ s. v. băţ, categorie, clasă, coadă, culme, drug, familie, fel, gen, generaţie, minereu, neam, nuia, oişte, par, popor, populaţie, prăjină, proţap, seminţie, soi, specie, speţă, tip, vargă, varietate, viţă.

RÚDĂ s. neam, rubedenie, rudenie, (înv. şi reg.) nemotenie, (reg.) nat, nemenie, nemet, nemuşug, (Mold.) cimotie. (Are câteva ~ foarte apropiate.)

rúdă (persoană, obiect) s. f., g.-d. art. rúdei; pl. rúde

RÚD//Ă ~e f. Fiecare dintre persoanele care se află în legături de rudenie, privite în raport una faţă de alta; neam. ♢ (A avea) ~e la Ierusalim a fi în relaţii bune cu persoane care pot face protecţie; a avea proptele. [G.-D. rudei] /< bulg. roda