SCHÉLĂ, schele, s.f. 1. Construcţie auxiliară provizorie, metalică sau de lemn, servind ca suport muncitorilor care lucrează la înălţime; eşafodaj. 2. Punte improvizată sau fixă care face legătura între o navă şi ţărm sau chei. 3. Unitate industrială care se ocupă de exploatarea unui zăcământ de ţiţei. ♦ Fiecare dintre sondele care alcătuiesc această unitate. 4. (Înv.) Port pe malul unui fluviu; p. restr. debarcader. ♦ Punct vamal situat într-un asemenea port (sau lângă o apă). 5. (Înv. şi reg.) Târg; piaţă de mărfuri. – Din scr. skela, bg. skelja.

SCHÉLĂ s. v. barcă, debarcader, eşafod, luntre, port.

SCHÉLĂ s. (CONSTR.) eşafodaj, (reg.) alaş, pat. (~ a unei construcţii.)

schélă s. f., g.-d. art. schélei; pl. schéle

SCHÉL//Ă ~e f. 1) mai ales la pl. Instalaţie provizorie, din lemn sau din metal, ridicată pe un şantier în vederea desfăşurării lucrărilor de construcţie sau de reparaţie a unei clădiri; eşafodaj. 2) Punte de legătură dintre o navă şi ţărm. /< sb. skela, bulg. skelja