SCOÁRŢĂ, scoarţe, s.f. 1. Înveliş extern (gros şi tare) al trunchiului şi al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coajă. ♢ Expr. Obraz de scoarţă = om necioplit, lipsit de ruşine de bună-cuviinţă. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarţă = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelişul exterior şi solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 şi 8 km în zona oceanică şi între 30 şi 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafaţa pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarţa cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanţă nervoasă cenuşie. 4. Copertă rigidă a unei cărţi, a unui registru etc. ♢ Expr. Din scoarţă în scoarţă = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârşit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunţe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac şi băteală din lână. – Lat. scortea.

SCOÁRŢĂ s. 1. v. coajă. 2. scoarţă secundară v. feloderm. 3. (ANAT.) scoarţă cerebrală = cortex cerebral. 4. v. litosferă. 5. v. coperă. 6. covor, (rar) săndulie, (pop.) velinţă, (înv. şi reg.) tapet, (reg.) lăicer, (prin Transilv. şi Ban.) tehip, (Transilv. şi Maram.) ţol. (~ de perete.) 7. chilim. (O ~ înflorată.)

SCOÁRŢĂ s. v. aşchie, coajă, crustă, pojghiţă, portmoneu, portofel, rogojină, scândură, surcea, surcică, ştaif, ţandără.

scoárţă s. f., g.-d. art. scoárţei; pl. scoárţe

SCOÁRŢ//Ă ~e f. 1) Strat exterior care acoperă tulpinile şi ramurile plantelor lemnoase; coajă. ♢ Cu obraz de ~ lipsit cu totul de ruşine. Mamă (sau soră) de ~ mamă (sau soră) vitregă. ~ terestră învelişul solid al Pământului. ~ cerebrală strat superior al emisferelor cerebrale, constituit din substanţă cenuşie.) 2) Copertă tare a unei cărţi. ♢ A citi din ~ în ~ a citi de la început până la sfârşit. 3) pop. Covor de lână. 4) înv. Fiecare dintre cele două părţi laterale ale căruţei făcute din scânduri şi folosite în loc de loitre. /<lat. scortea