SCÓICĂ, scoici, s.f. 1. Nume dat mai multor specii de moluşte care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenuşii, care formează scheletul extern al animalului. ♢ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniştit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică de mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian şi Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiş (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescenţă osoasă care se formează pe chişiţa sau pe coroana copitei calului şi care face ca animalul să şchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înşurubat percutorul. – Din sl. skolika.

SCÓICĂ s. v. auriculă, pavilionul urechii, ureche.

SCÓICĂ s. (ZOOL.) 1. bivalvă, lameli-branhiat. (Mâncare de ~i.) 2. scoică de baltă (Anodonta) = anodontă, scoică de lac; scoică de lac v. scoică de baltă. 3. v. cochilie.

scóică s. f., g.-d. art. scóicii; pl. scoici

SCÓI//CĂ ~ci f. 1) Moluscă cu corpul moale, închis într-o cochilie calcaroasă. ♢ ~-de-râu, ~-de-baltă scoici dulcicole de talie mică, comestibile. ~-de-mărgăritar scoică marină exotică în care se formează perle. 2) Înveliş protector calcaros al acestei moluşte; cochilie. 3) fig. Obiect asemănător cu acest înveliş. 4) Căsa calcaroasă a melcului. 5) Acoperiş mic sub formă de streaşină construit deasupra intrării într-o clădire; marchiză. 6) Excrescenţă cornoasă ce apare uneori pe chişiţa sau pe copita calului. /<sl. skolika