SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aştri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuşi, a se surpa. ♢ Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla nici un rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. şi refl. Fig. (Rar) A face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

A (se) scufunda ≠ a apărea

SCUFUNDÁ vb. v. apune, asfinţi, aţinti, co-borî, dispărea, fixa, pieri, pironi, pleca, ţinti, ţintui.

SCUFUNDÁ vb. 1. a (se) îneca. (Ambarcaţia s-a ~.) 2. v. afunda. 3. (reg.) a se sodomi. (Pământul s-a ~.)

scufundá vb., ind. prez. 1 sg. scufúnd, 3 sg. şi pl. scufúndă

A SCUFUNDÁ scufúnd tranz. (obiecte) A băga sau a intra cu totul într-un lichid. /S + a cufunda

A SE SCUFUNDÁ mă scufúnd intranz. (despre obiecte) A intra (adânc) în ceva; a se afunda. /S + a cufunda

scufúnda s.f. art. (reg.; în loc adv.) de-a scufunda sau de-a scufundele = cu totul, în întregime.