ŞLEAU¹, şleauri, s.n. Drum de ţară natural, neamenajat, bătătorit de căruţe. ♢ Expr. A vorbi (sau a spune) pe şleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [Var.: şleah s.n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah.

ŞLEAU², şleauri, s.n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanţuri care se prind de pieptul hamului şi se leagă de crucea căruţei sau a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ştreang. – Din ucr. šleja.

ŞLEAU³, şleauri, s.n. Pădure cu arbori de specii diferite. – Cf. germ. S c h l e h e.

ŞLEAU s. v. drum, făgaş, itinerar, parcurs, rută, şosea, traiect, traiectorie, traseu, ulm.

ŞLEAU s. ştreang, trăgătoare, (reg.) ştric. (~ la ham.)

şleau (ulm) s. m., art. şleául; pl. şlei, art. şléii

şleau (drum de ţară, ştreang, pădure) s . n., art. şleául; pl. şleáuri

ŞLEAU¹ ~ri n. 1) Drum de ţară natural, care uneşte două sau mai multe localităţi. ♢ A vorbi (sau a spune) pe ~ a vorbi (sau a spune) deschis, fără înconjur, verde în ochi. 2) fig. rar Cursul unei ape. /<pol. szlak, szla-ch, ucr. šljah

ŞLEAU² ~ri n. Parte a hamului, constând dintr-o funie sau dintr-o curea groasă (mai rar lanţ), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tracţiune animală; postoroncă; ştreang. /<ucr. šleja, pol. szleja, szla

ŞLEAU³ ~ri n. Pădure cu copaci de diferite specii. /cf. germ. Schlehe

şleau¹, şlei, s.m. (înv.) 1. ulm. 2. copac bun de foc (porumbar, stejar etc.).

şleau², şleauri, s.m. 1. (înv. şi reg.) drum bătătorit, neamenajat (de mare circulaţie); itinerar, traseu; (în expr.) a da pe şleau = a aduce pe calea cea bună. 2. (reg.; în forma: şleah) şosea. 3. (pop.) făgaş lăsat (pe drum) de roţile unui vehicul; (în expr.) a merge pe şleau = a reuşi; a avea spor; a merge şleau = a se desfăşura în mod curgător. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. şi fam.; în loc adv.) pe şleau = de-a dreptul fără înconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vântului; spulberiş. 9. (reg.; în forma: şleu) loc plan pe vârful unui munte; coamă de munte sau de deal.

şleau³, şleauri, s.n. 1. (pop.) fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanţuri care leagă pieptarul hamului de orcic (v.). 2. (reg.; în forma: jleau) bucarul hamului. 3. (reg.) ham. 4. (reg.) parte a crucii căruţei de care se prinde orcicul. 5. (reg.) vergea de care se prinde orcicul la căruţa cu hulube.

şleau⁴, şleauri, s.n. (reg.) 1. (în sintagmă) pădure de şleau = pădure cu arbori de specii diferite (în care predomină stejarul). 2. (cu sens colectiv; în sintagmă) lemn de şleau = lemn de foc provenit dintr-o pădure de şleau (v.).

şleau⁵ s.n. (reg.) noroi foarte apos.