SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelşugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ţine mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreţ. Spornic la vorbă. 2. Care are spor² la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuieşte o acţiune cu spor², care se face cu spor²; la care se lucrează cu spor². – Din sl. sporĩnŭ.

SPÓRNIC s., adj. v. clănţău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreţ.

SPÓRNIC s. v. sporiş, verbină.

SPÓRNIC adj. economicos. (O mâncare ~.)

SPÓRNIC adj. v. abundent, activ, bogat, bun, fecund, fertil, gras, harnic, îmbelşugat, îndestulat, mare, mănos, muncitor, neobosit, neostenit, productiv, roditor, rodnic, silitor, sârguincios, sârguitor, vrednic, zelos.

spórnic adj. m., pl. spórnici; f. sg. spórnică, pl. spórnice

SPÓRNI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care are spor; care sporeşte. Muncă ~că. 2) (mai ales despre alimente) Care nu se consumă repede; care ţine mult. 3) Care există din belşug; îmbelşugat; abundent. /<sl. sporinu