STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent şi în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acţiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverenţă la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menţine, a dăinui. [Prez. ind. şi: stăruiesc] – Din bg. staraija se.

STĂRUÍ vb. v. aspira, baza, bizui, consista, consta, conta, dori, fundamenta, încrede, întemeia, jindui, năzui, pofti, pretinde, rezida, râvni, sprijini, sta, tinde, ţinti, urmări, visa, viza.

STĂRUÍ vb. 1. v. insista. 2. a insista, a persevera, a persista. (A ~ în acţiunea începută.) 3. v. încă-păţâna. 4. v. persista. 5. v. menţine.

stăruí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. stărui, 3 sg. şi pl. stăruie, imperf. 3 sg. stăruiá

A STĂRUÍ stărui intranz. 1) A da dovadă de insistenţă; a insista. 2) A păstra statornicie (în acţiuni, atitudini sau sentimente); a sta cu fermitate pe aceeaşi poziţie; a persista; a persevera; a insista. 3) A-şi perpetua existenţa; a continua să fie; a dăinui; a persista; a dura. /stare + suf. ~ui