STENOZÁ, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face o stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.

STENÓZĂ, stenoze, s.f. (Med.) Îngustare a unui canal sau a unui orificiu din organism în urma unei cicatrizări, a unei inflamaţii, a unei tumori etc. – Din fr. sténose.

stenozá vb., ind. prez. 3 sg. stenozeáză

stenóză s. f., g.-d. art. stenózei; pl. stenóze

STENÓZ//Ă ~e f. med. Stare patologică constând în îngustarea unui canal sau a unui orificiu anatomic (ceea ce produce tulburări în funcţionarea organismului). ~ intestinală. ~ aortică. /<fr. sténose

STENÓZĂ s.f. (Med.) Îngustare (patologică) a unui canal sau a unui orificiu din organism. // -stenoză – element secund de compunere savantă cu semnificaţia „îngustare“, „strâmtare“. [< fr. sténose, cf. gr. stenos – strâmt].

STENOZÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A (se) îngusta; a face o stenoză. [< fr. sténoser].