STRÂMTOÁRE, strâmtori, s.f. 1. Loc strâmt, îngust, între munţi sau între dealuri; defileu, trecătoare. ♦ P. gener. Loc îngust. 2. Fâşie îngustă de apă care leagă două mări sau oceane şi se află între două porţiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi strâmt. 4. Fig. Situaţie grea, stânjenitoare (datorită lipsei de bani); încurcătură, jenă (financiară). – Strâmt + suf. -oare.

STRÂMTOÁRE s. 1. v. pas. 2. v. chei.

STRÂMTOÁRE s. v. dificultate, impas, încurcă-tură, îngustime.

strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste) pl. strâmtóri

STRÂMT//OÁRE ~óri f. 1) Trecătoare îngustă în munţi (pe unde se poate trece pe jos); strungă. 2) Spaţiu restrâns; îngustime. 3) Fâşie îngustă de apă, strâmtorată de uscat, care leagă două bazine acvatice (mări sau oceane). 4) fig. Situaţie (materială) grea; ananghie. ♢ A se afla (sau a fi) la ~ a fi într-un impas. /strâmt + suf. ~toare