STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e, subst. 1. S.m. Persoană care avea obligaţia să păzească graniţele (muntoase), în schimbul unor avantaje fiscale. ♦ P. gener. (Înv. şi pop.) Paznic, strajă. 2. S.m. şi f. Tânăr care aparţinea străjeriei. 3. S.m. Construcţie formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejár s.m.] – Strajă + suf. -ar.

STRĂJÉR s. 1. v. paznic. 2. v. plăieş.

STRĂJÉR s. v. pază, santinelă, strajă, veghe.

străjér s. m., pl. străjéri

STRĂJÉR ~i m. 1) ist. Persoană care locuia la graniţele de munte ale ţării şi se angaja să le păzească în schimbul unor privilegii; plăieş. 2) Persoană care are sarcina de a străjui ceva sau pe cineva; paznic. /strajă + suf. ~ar