STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-şi) schimba locul, sediul, locuinţa. ♢ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viaţă) = a muri. (Tranz.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-şi strămuta fălcile = a căsca mult, tare. 2. Tranz. (Înv.) A-şi schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare).

STRĂMUTÁ vb. v. metamorfoza, modifica, muta, preface, preschimba, schimba, transforma.

STRĂMUTÁ vb. 1. a disloca. (A ~ o populaţie.) 2. a (se) deplasa, a (se) muta, (înv. şi reg.) a (se) petrece, (fam.) a (se) trambala. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 3. a (se) muta, a (se) permuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (Sa ~ cu slujba la Ploieşti.)

strămutá vb., ind. prez. 1 sg. strămút, 3 sg. şi pl. strămútă

A STRĂMUTÁ strămút tranz. (obiecte) A mişca (puţin) din loc; a clinti; a urni. /<lat. extramutare

A SE STRĂMUTÁ mă strămút intranz. A se muta (cu traiul) în alt loc; a-şi schimba locul (de trai); a trece în altă parte. ♢ ~ din viaţă a muri. /<lat extramutare