TÂRG, târguri, s.n. 1. Loc mai întins şi special amenajat într-un oraş sau la marginea unui oraş, unde se vând şi se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ♢ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradiţională, care are loc pe Muntele Găina, în Ţara Moţilor, şi cu care prilej tinerii îşi aleg adesea miresele. 2. Operaţie de vânzare şi cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operaţie de vânzare şi cumpărare; tocmeală, târguiala. ♢ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârşit de tot, târziu. ♢ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva, o tranzacţie comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra preţului unei vânzâri sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preţ. ♦ (Pop.) Învoială, acord, înţelegere. 3. Aşezare orăşenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraş; partea oraşului unde se află centrul comercial. – Din sl. trŭgŭ.

TÂRG s. v. acord, aranjament, centru, combinaţie, contract, convenţie, înţelegere, învoială, învoire, legământ, oraş, pact, tranzacţie.

TÂRG s. 1. v. piaţă. 2. bâlci, iarmaroc, (pop.) drăgaică, (înv.) zbor. (~ul de la Buzău.) 3. v. obor. 4. târguială, tocmeală, (rar) precupeţire, (reg.) tocmă. (~ul a ţinut mult.) 5. v. orăşel.

târg s. n., pl. târguri

TÂRG ~uri n. 1) Loc special (de obicei într-o localitate) unde se vând şi se cumpără (zilnic sau în anumite zile) produse agricole sau industriale, vite etc.; piaţă. Zi de ~. 2) Desfacere sau achiziţionare de mărfuri în acest loc; operaţie de vânzare cumpărare. ♢ A veni la spartul ~ului a veni la sfârşitul unei activităţi. A se ajunge cu ~ul a se învoi cu preţul. A face (sau a încheia) ~ul a cădea de acord asupra unei afaceri. 3) pop. Localitate de tip orăşenesc. 4) pop. Înţelegere în legătură cu ceva; învoială; acord. 5) înv. Parte a unui oraş unde era situat centrul comercial. /<sl. trugu

targ

targ