TARLÁ, tarlale, s.f. 1. Suprafaţă de teren mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcând parte din teritoriul unei comune sau al unei gospodării agricole mari); cultura de pe o astfel de porţiune. 2. (Rar) Drum îngust care desparte semănăturile; hotar. – Tc. tarla.

TARLÁ, tarlale, s.f. 1. Suprafaţă de teren agricol mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcând parte din teritoriul unei comune; solă; cultura de pe o astfel de suprafaţă. 2. (Rar) Drum sau teren îngust care desparte semănăturile; hotar. – Din tc. tarla.

TẤRLĂ, târle, s.f. 1. Loc neîmprejmuit şi neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul păşunatului; p. ext. stâna cu toate dependinţele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. scr. t r l o.

TÂRLĂ s. v. staul.

TÂRLĂ s. v. stână.

TARLÁ s. v. solă.

TARLÁ s. v. postată.

tarlá s. f., art. tarláua, g.-d. art. tarlálei; pl. tarlále

târlă s. f., g.-d. art. târlei; pl. târle

TARLÁ ~le f. Suprafaţă (mare) de teren cultivată cu aceeaşi specie de plante agricole. [Art. tarlaua; G.-D. tarlalei] /<turc. tarla

TÂRL//Ă ~e f. 1) Construcţie primitivă în afara satului, unde se adăpostesc oile şi ciobanii vara şi unde se prepară produsele din lapte de oaie; stână; oierie. 2) Loc unde se află această construcţie. 3) Grup mare de oi. [Sil. târ-lă] /cf. sb. trlo, bulg. trălo