|
tăgădui. 6 rezultate gasite
TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmaţie, a nu recunoaşte ceva; a nega; a dezminţi. ♦ (Rar) A refuza. Iar ei îi tăgăduia această cerere (CORJAN). – Magh. tagadni.
TĂGADUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmaţie, a nu recunoaşte ceva; a nega; a dezminţi. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni.
tăgăduí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tăgăduiáscă
A TĂGĂDU//Í ~iésc tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a nega; a contesta; a dezminţi. /<ung. tagad
Baza de date folosita este sub licenţă GPL şi a fost preluată de pe dexonline.ro. Ea poate fi downloadată de aici sau de aici
|
|