TARS s.n. Parte a labei piciorului formată din şapte oase, articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului. – Fr. tarse (din gr.).

TARS, tarsuri, s.n. 1. Parte posterioară a scheletului labei piciorului, formată din şapte oase, articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului. 2. Parte terminală a piciorului insectelor, formată din 1-5 segmente şi terminată de obicei cu una sau două gheare. 3. Scheletul fibro-cartilaginos al pleoapelor. – Din fr. tarse.

TÂRŞ, târşi, s.m. 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuţi printre rădăcini şi cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpiţele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. şi: (n.) târşuri] – Et. nec.

TÂRŞ s. v. brad roşu, gătej, măturoi, molid, surcea, surcică, târn, uscătură, vreasc.

társ s. n., pl. társuri

târş (copac pipernicit) s. m., pl. târşi

târş (vreasc) s. n., pl. târşuri

TARS ~uri n. 1) anat. Parte posterioară a labei piciorului, situată între metatars şi gambă, formată din şapte oase. 2) zool. Parte terminală a piciorului insectelor, formată din 1-5 segmente. /<lat. tarsus, fr. tarse

TÂRŞ ~i m. pop. 1) Copac nedezvoltat şi aproape uscat. 2) Pădure cu astfel de copaci. 3) Creangă ramificată, întrebuinţată la îngrădituri provizorii şi la clăditul scârtelor de paie sau de fân. [Pl. şi târşuri] /cf. sl. trusu

TARS s.n. 1. (Anat.) Parte posterioară a labei piciorului, formată din şapte oase. 2. Schelet cartilaginos care menţine pleoapa întinsă. 3. Parte terminală a piciorului la insecte. // (Şi în forma tarso-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) tars (1)“, „tarsian“. [< fr. tarse, cf. lat. tarsus, gr. tarsos].