TEORÉTIC, -Ă, teoretici, -ce, adj. Privitor la teorie; bazat pe teorie (nu pe experiment); referitor la conţinutul de idei. ♦ Care este de natura teoriei, care nu afectează activitatea practică. ♦ Abstract, noţional, conceptual; speculativ. [Pr.: te-o-] – Din germ. theoretisch, lat. theoreticus.

TEORÉTIC s. v. teoretician.

TEORÉTIC adj. 1. (înv.) teoreticesc, teoric. (Baza ~ a unei ştiinţe.) 2. abstract. (Ipoteze ~.)

teorétic adj. m. (sil. te-o-), pl. teorétici; f. sg. teorétică, pl. teorétice

TEORÉTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de teorie; propriu teoriei. Studiu ~. 2) Care ţine de domeniul teoriei pure şi neglijează latura practică a lucrurilor; rupt de practică. /<lat. theoreticus, germ. theoretisch, fr. théoreque