TEORÍE, teorii, s.f. 1. Formă superioară a cunoaşterii ştiinţifice care mijloceşte reflectarea realităţii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi şi concepte care descriu şi explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ♢ Loc. adv. În teorie = în mod abstract, speculativ. 3. (În sintagme) Teoria informaţiei = teorie matematică a proprietăţilor generale ale surselor de informaţie, ale posibilităţilor de păstrare şi de transmitere a informaţiilor etc. Teoria literaturii = ramură a ştiinţei literaturii care studiază trăsaturile generale ale creaţiei literare, curentele şi metodele artistice etc. Teoria relativităţii = teorie a relaţiilor dintre spaţiu, timp şi mişcare a materiei, în care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enunţate într-o formă valabilă atât pentru viteze relative mici ale corpurilor, cât şi pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretică a instrucţiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. théorie, lat. theoria.

TEORÍE s. v. cercetare, control, revizie, revizuire, verificare.

TEORÍE s. 1. v. concepţie. 2. doctrină, învăţătură, sistem. (~ economică.) 3. (FILOZ.) teoria cunoaşterii = epistemologie, gnoseologie; teoria existenţei v. ontologie; teoria valorilor v. axiologie. 4. (MAT.) teoria probabilităţilor v. calculul probabilităţilor. 5. (EC.) teoria nominalistă a banilor = nominalism.

teoríe s. f. (sil. te-o-), art. teoría, g.-d. art. teoríei; pl. teoríi, art. teoríile

TEORÍ//E ~i f. 1) Sistem de principii, de idei, obţinute prin generalizarea experienţei umane, care reflectă legităţile naturii, societăţii şi gândirii. 2) Totalitate a tezelor generalizate dintr-un domeniu al cunoaşterii (ştiinţifice sau artistice). ~ea relativităţii. 3) Concepţie asupra unui lucru, formată la o persoană sau la un grup de persoane. ♢ În ~ în mod abstract, speculativ. [G.-D. teoriei; Sil. te-o-] /<ngr. theoria, lat. theoria, fr. theorie