TOÁNĂ¹, toane, s.f. 1. Capriciu. ♢ Loc. adj. Cu toane = capricios, răsfăţat. ♦ Criză, atac. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) o toană (sau toanele) = a-l apuca (pe cineva) năbădăile, furiile; a-i veni (pe neaşteptate) cheful să facă ceva (neobişnuit). Toană de plâns = ropot, val, izbucnire de plâns. ♦ Stare de spirit, dispoziţie. ♦ Fig. Mişcare repede, violentă. 2. (Precedat de „o“) Interval de timp, răstimp (scurt). ♦ Cantitate mică din ceva. – Cf.  t u n a.

TOÁNĂ², toane, s.f. 1. Ocol făcut prin desfăşurarea largă şi completă a unui năvod, care prinde peştele înconjurându-l; loc (bogat în peşte) unde se aruncă în acest fel năvodul. ♦ Spărtură, gaură făcută în gheaţa unei ape, pentru a pescui sau pentru a scoate apă; copcă. 2. Timpul când peştele umblă după mâncare. – Din ucr., rus. tonea.

TOÁNĂ s. v. acces, atac, banc, bătaie, boişte, cârd, copcă, criză, furie, haită, înverşunare, mânie, ochi, puseu, stol.

TOÁNĂ s. 1. (mai ales la pl.) v. capriciu. 2. (la pl.) v. dispoziţie.

toánă (capriciu, ocol) s. f., g.-d. art. toánei; pl. toáne

TOÁN//Ă¹ ~e f. 1) mai ales la pl. Dispoziţie de moment, stranie şi inexplicabilă; moft; capriciu; maraz; naz; marafet. ♢ Cu ~e capricios. A fi (sau a se afla) în ~e bune (rele) a avea dispoziţie bună (sau rea). 2) Izbucnire momentană. ~ de plâns. ♢ A-i veni cuiva o ~ (sau ~ele) a apuca pe cineva furia; a deveni nervos. 3) fig. rar Mişcare bruscă şi violentă. ~a vântului. 4) Răstimp scurt. /v. a tuna

TOÁN//Ă² ~e f. 1) Ocol făcut special pe o întindere de apă unde se pescuieşte cu năvodul. 2) Loc bogat în peşte. 3) Timp potrivit pentru prins peşte. 4) Gaură pe suprafaţa îngheţată a unei ape, făcută pentru a prinde peşte sau pentru a lua apă; copcă; produf. /<ucr., rus. tonea