TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăţi foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ♢ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu acelaşi lucru, a bate pe cineva la cap cu acelaşi lucru, a plictisi. A toca la verzi şi uscate sau a toca câte-n lună şi-n soare = a vorbi mult şi fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ♢ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părţi ale ciocului. – Din lat. *toccare.

TÓCĂ, toci, s.f. 1. Căciuliţă sau pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de magistraţi şi de avocaţi în exerciţiul funcţiunii. – Din fr. toque.

TOCÁ vb. a mărunţi, (reg.) a tocăni, (Mold.) a hăcui. (A ~ furaje, ceapă.)

TOCÁ vb. v. arunca, azvârli, bate, bocăni, bodogăni, calici, cheltui, cicăli, ciocăni, dăscăli, flecări, irosi, izbi, împrăştia, îndruga, lovi, păcăni, pălăvrăgi, pârâi, plictisi, pocăni, prăpădi, răpăi, risipi, ruina, sărăci, scăpăta, sâcâi, sporovăi, trăncăni, ţăcăni, zvârli.

tocá vb., ind. prez. 1 sg. toc, 3 sg. şi pl. toácă

tócă s. f., g.-d. art. tócii; pl. toci

A TOCÁ toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A tăia în bucăţi mici (cu ajutorul unui cuţit sau al unei maşini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi în mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult şi repede (ca o toacă). ♢ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunându-i mereu aceleaşi lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi şi uscate a flecări. 3) (despre arme) A ţăcăni întruna. 4) (despre păsări, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetată a celor două părţi ale ciocului. /<lat. toccare

TÓ//CĂ ~ci f. 1) Acoperământ pentru cap de formă cilindrică, fără boruri, purtat de magistraţi. 2) Pălărie mică, fără boruri, purtată de femei. [G.-D. tocii] /<fr. toque