URGÍE, urgii, s.f. (Pop.) 1. Nenorocire mare care se abate asupra cuiva sau a ceva. ♢ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorocire. ♦ Dezlănţuire violentă de forţe ale naturii; prăpăd. 2. Comportare, faptă, manifestare de om duşmănos, furios etc.; ură, furie. – Lat. orgia.

URGÍE s. v. dezastru.

URGÍE s. v. exil, exilare, pribegie, surghiun, surghiunire.

urgíe s. f., art. urgía, g.-d. art. urgíei; pl. urgíi, art. urgíile

URGÍ//E ~i f. 1) Nenorocire mare, care se abate asupra cuiva; năpastă. 2) Nenorocire mare care se abate asupra unei colectivităţi; catastrofă de mari proporţii; flagel; prăpăd; calamitate; dezastru. [G.-D. urgiei] /<lat. orgia

-URGÍE Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „operă“, „lucrare“, „lucrătură“. [< it. -urgia, fr. -urgie, cf. gr. -ourgia < ergon].