VIOLÉNŢĂ, violenţe, s.f. 1. Însuşirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; vehemenţă, furie. 3. Faptul de a întrebuinţa forţa brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.

VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. (Livr.) A comite un act de violenţă; a constrânge, a sili, a forţa. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

Violenţă ≠ nonviolenţă

VIOLENTÁ vb. v. constrânge, face, forţa, obliga, sili.

VIOLÉNŢĂ s. 1. agresivitate, brutalitate, duritate, impulsivitate, nestăpânire. (O ~ temperamentală.) 2. v. răutate. 3. v. forţă. 4. v. vehemenţă. 5. im-petuozitate, înfocare, vehemenţă. (Se apără, ripostează cu ~.) 6. v. intensitate.

VIOLÉNŢĂ s. v. stridenţă.

violentá vb. (sil. vi-o-), ind. prez. 1 sg. violentéz, 3 sg. şi pl. violenteáză

violénţă s. f. (sil. vi-o-), g.-d. art. violénţei; pl. violénţe

A VIOLENT//Á ~éz tranz. A supune la ceva în mod violent; a trata cu violenţă; a forţa. /<fr. violenter

VIOLÉNŢ//Ă ~e f. 1) Faptul de a viola; aplicare a forţei fizice. 2) Forţă brutală de oprimare. Act de ~. 3) Pornire naturală de a-şi exprima în mod brutal sentimentele. ~ verbală. 4) Forţă brutală (a unui lucuru sau fenomen). ~a vântului. /<fr. violence, lat. violentia, it. violenza

violenta verbala

violenta verbala

VIOLÉNŢĂ s.f. 1. Însuşirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemenţă; acuitate. 2. Nestăpânire de sine. 3. Brutalitate; siluire fizică. 4. (Jur.) Orice constrângere a liberei voinţe; încălcare a ordinii legale. [Pron. vi-o-, pl. -ţe. / cf. fr. violence, it. violenza, lat. violentia].

VIOLENTÁ vb. I. tr. A săvârşi un act de violenţă; a constrânge, a sili, a forţa. [Pron. vi-o-. / < fr. violenter].