ÎNCREDINŢÁ, încredinţez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăşi cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. şi refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credinţă.

ÎNCREDINŢÁ vb. v. adeveri, arăta, atesta, baza, bizui, certifica, confirma, conta, demonstra, dovedi, fundamenta, încrede, întări, întemeia, logodi, mărturisi, proba, sprijini, stabili, susţine.

ÎNCREDINŢÁ vb. 1. v. înmâna. 2. v. preda. 3. v. destăinui. 4. v. asigura. 5. v. convinge. 6. a se convinge, (fig.) a se pătrunde. (S-a ~ de însemnătatea sfatului primit.)

încredinţá vb., ind. prez. 1 sg. încredinţéz, 3 sg. şi pl. încredinţeáză

A SE ÎNCREDINŢ//Á mă ~éz 1. tranz. (urmat de o propoziţie completivă) 1) A ajunge să fie convins; a-şi da seama; a se convinge. 2) A ajunge să fie sigur (după anumite măsuri de precauţie); a căpăta siguranţă; a se asigura. 2. intranz. 1) A fi convins (de ceva). 2) A fi sigur (de ceva); a se convinge. /în + credinţă

A ÎNCREDINŢ//Á ~éz tranz. 1) A face să se încredinţeze. 2) (fiinţe sau obiecte) A da să îngrijească sau să păzească (având încredere deplină). 3) (gânduri, frământări sufleteşti, intimităţi etc.) A comunica în mod confidenţial; a destăinui; a confia. ~ cuiva secretul. /în + credinţă