ESÉNŢĂ, esenţe, s.f. 1. Ceea ce exprimă principalul şi stabilul din obiecte şi din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii. ♢ Loc. adv. În esenţă = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic şi întrebuinţat în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentaţie. ♦ Substanţă concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcătuiesc o pădure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia.

ESÉNŢĂ s. 1. chintesenţă. (~ a unui proces.) 2. natură, substanţă. (~ a unui fenomen.) 3. v. bază. 4. v. fond.

esénţă s. f., g.-d. art. esénţei; (lichide, varietăţi de arbori, de lemn) pl. esénţe

ESÉNŢ//Ă ~e f. 1) Ansamblu de trăsături fundamentale, necesare, generale şi stabile ale unui lucru sau ale unui proces, care fac ca acesta să se deosebească de altele; natură internă a unui lucru sau a unui proces. 2) Substanţă mirositoare concentrată extrasă din plante sau preparată sintetic şi folosită, în stare diluată, în parfumerie sau în cofetărie. /<fr. essence, lat. essentia

ESENŢĂ, esenţe, s.f. Lichid volatil, cu aromă puternică, numit şi ulei eteric, extras din plante aromatice sau mirodenii (petale, flori, frunze, fructe, scoarţă, rădăcină) sau produs sintetic (aromă de cocos, de rom, de anason, de vanilie) care păstrează integral proprietăţile acestora (aromă, gust, principii active); se utilizează în scopuri medicinale, în parfumerie sau ca aromate în cofetărie şi patiserie, sub formă de soluţie alcoolică (esenţă de vanilie, de migdale) sau ca ulei aromatizat (ulei de lămâie, de mentă, de trandafir); se obţin esenţe şi prin reducerea unei fierturi (esenţă de ciuperci), prin infuzare (apă de trandafiri, de flori de portocal) sau prin macerare de materii vegetale (trufe, usturoi, ceapă, frunze) în oţet sau în vin, utilizate pentru asezonarea preparatelor culinare.

ESÉNŢĂ s.f. 1. Ceea ce este principalul din obiecte şi din fenomene, totalitatea celor mai profunde şi stabile însuşiri şi relaţii ale obiectelor şi proceselor, ceea ce face ca un lucru, o fiinţă să fie ceea ce este, constituind natura lui. 2. Lichid volatil care se extrage din plante sau din anumite substanţe. ♦ Substanţă concentrată care, diluată, dă un produs alimentar. 3. Specie de arbori care alcătuiesc arboretul principal dintr-o pădure. ♦ Varietate de lemn. [< lat. essentia < esse a fi, cf. it. essenza, fr. essence].

esenţă permanentă a lucrurilor