GRANÁT¹, granaţi, s.m. Plantă erbacee aromatică cu frunze lobate şi cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec.

GRANÁT², granate, s.n. Silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuinţat ca piatră de şlefuit sau, în stare pură (de culoare roşie), ca piatră semipreţioasă. – Din germ. Granat.

GRANÁT s. (BOT.; Chrysanthemum parthenium) spilcuţă, (reg.) bumbişor, firicică, mătrice, mătri-cea, mătriţă, muşeţel, năsturei (pl.), părăluţe (pl.), piretru, roman, romaniţă, smirnă, spicu-leţe (pl.), tarhon, vetricea, creasta-cocoşului, iarbă-amară, iarbă-creaţă, iarbă-mare, laba-gâştii, ochiul-boului, poala-Sfintei-Mării.

granát (bot. ) s. m., pl. granáţi

granát (mineral) s. n., pl. granáte

GRANÁT¹ ~e n. Silicat natural al diferitelor metale (fier, magneziu, mangan etc.), întrebuinţat ca abraziv sau ca piatră semipreţioasă. /<germ. Granat

GRANÁ//T² ~ţi m. Plantă erbacee aromată, având frunze lobate şi flori albe sau galbene, dispuse în capitule. /Orig. nec.

GRANÁT s.n. Mineral cristalizat, aflat în rocile eruptive şi în unele roci sedimentare sau metamorfice, folosit ca piatră de şlefuit sau ca piatră preţioasă. [Pl. -te, (s.m.) -ţi. / cf. germ. Granat, it. granato].

GRANÁT s.m. Plantă erbacee aromatică cu flori albe şi galbene; rodie. [Var. granată s.f. / < it. granato, cf. lat. granatum].