NĂÚC, -Ă, năuci, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Ameţit, buimăcit (din cauza unei emoţii puternice, a unei dureri, a unui zgomot etc.); dezorientat, zăpăcit, buimac, uluit, năucit. 2. (Înv. şi pop.) Nătâng (1), prost, nepriceput. – Din sl. neukŭ.

Năuc ≠ deştept, inteligent, mintios

NĂÚC adj. 1. v. zăpăcit. 2. v. uimit. 3. v. buimac.

NĂÚC adj., s. v. bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

năúc adj. m., pl. năúci; f. sg. năúcă, pl. năúce

NĂÚ//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival 1) Care nu poate judeca limpede, fiind într-o stare de tulburare temporară (din cauza fricii, somnului, băuturii etc.); buimac; zăpăcit; bezmetic. 2) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte lipsă de in-teligenţă; prost; neghiob; tâmp; tont; nătărău; nătâng; netot; nerod; stupid. /<sl. neuku