PẤNTECE, pântece, s.n.1. Parte a corpului, la om şi la animale, situată între torace şi bazin, formată dintr-o cavitate în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.; abdomen, burtă, foale, vintre. ♢ Expr. Parcă are oase în pântece, se spune despre cineva care se apleacă foarte greu. A fi cu pântecele la gură = a fi însărcinată. 2. Stomac. ♢ Expr. Cu pântecele lipit de coaste = foarte flămând sau foarte slab. A se închina pântecului = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mâncare. 3. Uter. ♢ Loc. adv. Din pântecele mamei = înainte de a se naşte. ♢ Expr. A lua (sau a avea, a purta) în pântece = a rămâne sau a fi însărcinată. A trăi (sau a fi, a se simţi) ca în pântecele mamei = a se simţi foarte bine şi în siguranţă. 4. Fig. Partea dinăuntru a unui obiect, a unei încăperi etc.; interior, adâncime. 5. Fig. Partea bombată, ieşită în afară, a unor obiecte; interiorul acestor părţi. [Var.: pấntec s.n.] – Lat. pantex, -ticis.

PÂNTECE s. v. abdomen.

PÂNTECE s. v. inimă, interior, mitră, stomac, suflet, uter.

pântece s. n., pl. pântece

PÂNTECE ~ n. 1) (la om şi la animale) Parte a corpului dintre torace şi bazin în care se află stomacul, intestinele şi alte organe; burtă; abdomen. ♢ A fi cu ~le la gură a fi într-un stadiu avansat de graviditate. 2) Organ în formă de pungă, în care are loc digestia alimentelor; stomac. ♢ Cu ~le lipit de coaste (sau de spinare) foarte flămând; rupt de foame. 3) pop. (la om şi la animale vivipare) Cavitate internă a aparatului genital feminin, în care se dezvoltă embrionul; uter; mitră. ♢ Încă din ~le mamei încă înainte de a se naşte. A lua (sau a avea, a purta) în ~ a fi însărcinată. 4) fig. Parte proeminentă a unui obiect. ~le urciorului. 5) fig. Parte interioară a proeminenţei unui obiect. /<lat. pantex, ~icis