SÚFLET, suflete, s.n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale şi voliţionale ale omului; psihic. ♢ Loc. adv. Din suflet sau din tot sufletul, din adâncul sufletului = cu pasiune, cu convingere; foarte mult. Cu (sau fără) suflet = cu (sau fără) însufleţire, cu (sau fără) elan. ♦ Trăsătură de caracter (bună sau rea); p. ext. caracter. ♦ Persoană considerată din punct de vedere al trăsăturilor de caracter. Era un suflet mare, care înţelegea lumea. ♦ Omenie, bunătate, milă. Om fără suflet. ♦ Curaj, temeritate, îndrăzneală. A prinde suflet. 2. Factor, element esenţial al unui lucru, al unei acţiuni etc. 3. (În filozofia idealistă şi în concepţia religioasă) Substanţă spirituală care dă omului viaţă şi care este socotită de origine divină şi cu esenţă veşnică. ♢ Expr. A-şi încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza. A(-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva. A-i ieşi (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui. Cu sufletul la gură = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseală sau de emoţie. A-şi stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva. A-şi căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericeşti. A căuta de sufletul cuiva = a da ceva de pomană în amintirea unui mort. (Să) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu să-i ierte păcatele! A fi (sau a se face) trup şi suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva. A-şi vinde sufletul = a păcătui foarte tare. 4. Viaţă. A avea şapte suflete ♢ Expr. A (mai) prinde (sau a căpăta) suflet = a se întrema (după o boală). A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva). A avea ceva pe (sau la) sufletul său = a avea ceva în posesiune. ♦ Inimă. ♢ Expr. A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacţie. 5. Persoană, ins, om; p. gener. orice fiinţă. ♦ Locuitor. Oraş de un milion de suflete. 6. (Pop.) Suflare, suflu, respiraţie. Pe nări el scoate suflet puternic. ♢ Loc. adv. Într-un suflet = foarte repede. ♢ Loc. vb. ♢ Loc. vb. A-şi trage sufletul = a respira. ♢ Expr. A-şi lua suflet = a respira adânc; a-şi potoli respiraţia. A-i veni sufletul la loc = a-şi potoli respiraţia; a se linişti. 7. (În sintagme şi expr.) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. A lua de suflet = a adopta un copil. A da de suflet = a-şi ceda copilul unei persoane care îl adoptă. – Lat. *suflitus (< suflare).

SÚFLET s. v. animator, ardoare, avânt, bărbăţie, bohoci, bravură, chip, curaj, cutezanţă, dârzenie, elan, faţă, figură, impetuozitate, individ, ins, încumetare, îndrăzneală, însufleţitor, locuitor, neînfricare, om, omenie, persoană, răsuflare, respiraţie, semeţie, suflare, temeritate, temperament.

SÚFLET s. 1. conştiinţă, cuget, gândire, spirit, (livr.) for interior, (înv.) cunoştinţă, ştiinţă, (grecism înv.) sinidisis. (Noţiunea de ~.) 2. spirit. (~ul poporului român.) 3. v. psihic. 4. inimă, sân. (Cu frica în ~.) 5. inimă, (înv.) maţe (pl.), pântece. (Oftează din adâncul ~ului.) 6. duh, spirit. (~ şi materie.) 7. spirit, (Transilv. şi Bucov.) bleasc. (I-a ieşit ~ul.)

súflet s. n. (sil. -flet), pl. súflete

SÚFLET ~e n. 1) Totalitate a proceselor psihice, care caracterizează lumea internă a individului; latură psihică a omului; duh. ♢ A-şi pune tot ~ul a-şi da toată silinţa. Din ~ (sau din adâncul ~ului sau din tot ~ul) cu toată dragostea; cu afecţiune. Cu trup şi ~ în întregime; întru totul. A nu avea (pe cineva) la ~ a nu iubi, a nu suferi (pe cineva). A-i scoate (cuiva) ~ul a sâcâi (pe cineva) întruna. A avea ceva pe ~ a fi chinuit de ceva; a avea o durere. 2) Atitudine plină de bunăvoinţă; omenie; mărinimie. ♢ Cu ~ a) bun la inimă; omenos; mărinimos; b) cu râvnă. Fără ~ a) nemilos; rău; câinos; b) fără tragere de inimă; în silă. 3) fig. Conţinut principal; esenţă. ~ul unei doctrine. 4) (despre persoane) Figură centrală; însufleţitor; animator. ~ul unui colectiv. 5) fam. Om aparte; ins; individ. 6) pop. Fiinţă vie. Şi el este ~. 7) filoz. rel. Forţă veşnică, imaterială, dătătoare de viaţă, considerată de origine divină. ♢ Cu ~ul pe buze (sau la gură) a) aproape de moarte; în agonie; b) respirând foarte greu de emoţie sau de oboseală mare. A da de ~ul cuiva a da de pomană în amintirea unui mort. A-i ieşi (cuiva) ~ul a) a muri; b) a se istovi, muncind din greu; a se chinui. A lua (cuiva) ~ul a omorî (pe cineva). 8) Simbol al trăirilor, sentimentelor, dispoziţiilor omului; inimă. ♢ A-i merge cuiva ceva la ~ a avea mare satisfacţie de ceva; a-i plăcea mult. 9) Senzaţie de sufocare; năduf. Plin de ~. ♢ Într-un ~ foarte repede; într-o fugă. A-şi trage ~ul a) a-şi potoli respiraţia; a respira mai liber; b) a fi aproape de moarte. A se umple de ~ a respira greu (după un efort fizic). 10) : A lua de ~ a adopta (un copil). Copil (sau fiu, fiică) de ~ copil (sau fiu, fiică) adoptiv. [Sil. su-flet] /<lat. suflitus

sufléţ, sufléţi, s.m. (reg.) suflător (ţeavă, tub prin care muncitorul sticlar suflă pentru a dilata sticla topită şi a-i da forma dorită).