PARTÍCULĂ, particule, s.f. 1. Parte foarte mică dintr-o substanţă, dintr-o materie. ♢ (Fiz.) Particulă elementară = particulă constitutivă a materiei (electron, proton etc.) care se prezintă ca o unitate cu însuşiri specifice şi nu poate fi redusă în unităţi mai simple. Particulă alfa = nucleu de heliu format din patru nucleoni. Particulă beta = electron sau pozitron emis de nucleul unui element radioactiv. 2. (Lingv.) Afix sau alt element invariabil ataşat la un cuvânt; termen generic pentru diverse cuvinte cu corp fonetic redus, mai ales pentru părţi de vorbire neflexibile. ♦ Spec. Cuvânt care însoţeşte un nume propriu de familie, de demnitate, indicând gradul, rangul etc. – Din fr. particule, lat. particula.

PARTÍCULĂ s. corpuscul, microobiect.

partículă s. f., g.-d. art. partículei; pl. partícule

PARTÍCUL//Ă ~e f. 1) Parte minusculă; părticică infimă. 2) lingv. Cuvânt auxiliar care atribuie enunţului nuanţe suplimentare. /<fr. particule, lat. particula

Particulă din compoziţia sângelui. Globula roşie.

PARTÍCULĂ s.f. 1. Părticică de materie; corpuscul, microobiect. ♦ (Fiz.) Particulă elementară = Particulă constitutivă a materiei, care prezintă atât caracteristici corpusculare, cât şi ondulatorii, comportându-se ca o entitate cu însuşiri specifice. 2. Element lexical şi morfologic neflexibil, întrebuinţat numai în compunere cu alte cuvinte. [Cf. fr. particule, lat. particula].

Particula elementara(barion sau mezon) care sufera toate tipurile de interactii: gravitationala, electromagnetica, slaba si tare.