PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s.m. şi f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ♢ Purtător de cuvânt = persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în ţară şi în străinătate ştiri şi textele documentelor oficiale sau ale unor organizaţii, instituţii etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvenţă, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, serveşte la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligaţie la purtător = obligaţie care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăposteşte microbi patogeni, de obicei într-una din cavităţile naturale ale corpului, constituind, în acelaşi timp, o sursă permanentă de infecţie. – Purta + suf. -ător.

PURTĂTÓR s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.

PURTĂTÓR adj., s. v. călăuzitor, îndrumător, povăţuitor, sfătuitor.

PURTĂTÓR adj., s. 1. adj. v. transportor. 2. s. deţinător, posesor. (~ al unui nume.)

purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; f. sg. şi pl. purtătoáre

PURTĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival Care poartă, duce o încărcătură; care transportă. ♢ Cec (sau obligaţie) la ~ cec (sau obligaţie) în care nu este indicat numele deţinătorului. /a purta + suf. ~tor

1. purtator de Dumnezeu; care poarta in inima lui pe Dumnezeu. 2. inspirat de Dumnezeu.

Purtător de Dumnezeu se numeşte „teofor“ în greceşte. Cine-i teofor poate să fie în acelaşi timp şi „hristofor“, purtător de Hristos.