STĂTÚT, -Ă, stătuţi, -te, adj. 1. Care nu mai este proaspăt (şi a căpătat un miros, un gust sau un aspect neplăcut caracteristic); clocit; (despre aer) închis, stricat, viciat. ♦ Fig. (Despre oameni, mai ales despre persoane necăsătorite) Înaintat în vârstă. 2. (Înv.) Istovit, vlăguit. – V. sta.

STATÚT, statute, s.n. 1. Act sau ansamblu de dispoziţii cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura şi modul de funcţionare al unei organizaţii, societăţi, asociaţii etc.; p. gener. lege, regulament. ♢ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică cetăţenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. (În sociologie; şi în sintagma statut social) Locul pe care îl ocupă un individ într-un sistem social dat şi la un anumit moment; status. 3. Spec. (Înv.) Constituţie. – Din fr. statut, lat. statutum.

Stătut ≠ proaspăt

STĂTÚT adj. 1. v. clocit. 2. v. poluat.

STĂTÚT adj. v. epuizat, extenuat, frânt, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sfârşit, sleit, stors, trudit, vlăguit, zdrobit.

STATÚT s. v. constituţie.

STATÚT s. regulament. (~ de organizare.)

statút s. n., pl. statúte

stătút adj. m., pl. stătúţi; f. sg. stătútă, pl. stătúte

STATÚT ~e n. 1) Document care conţine un ansamblu de dispoziţii, prin care se determină scopul, structura şi principiile de activitate ale unei organizaţii, întreprinderi sau instituţii. 2) Situaţie reală. ~ul femeii în societate. 3) Stare de fapt; poziţie. /<fr. statut, it. statuto, germ. Statut

STĂTÚ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre apă, aer etc.) Care stă neîmprospătat de mult timp, căpătând aspect sau miros greu; neschimbat demult; închis. 2) (despre alimente) Care nu mai este proaspăt; vechi. 3) fig. (despre persoane necăsătorite) Care este trecut de vârsta căsătoriei; care este înaintat în vârstă, dar necăsătorit încă. /v. a sta

stătút, stătúte, s.n. 1. (înv.) rămânere, stare, şedere, stat. 2. (reg.) locuinţă, gospodărie. 3. (înv.) adăpost pentru vite. 4. (reg.; la pl.) pietre care delimitează terenul la jocul cu mingea. 5. (înv.) existenţă. 6. (reg.) statură, înălţime.

STATÚT s.n. 1. Ansamblu de dispoziţii cu caracter oficial prin care se hotărăşte constituirea unei organizaţii şi se stabilesc scopul, structura şi modul de funcţionare ale acesteia. ♦ Lege, regulament. 2. Stare, situaţie. [Pl. -te, -turi. / < fr. statut, it. statuto, lat. statutum].