TEMPORÁL¹, temporale, s.n. Os pereche aşezat de o parte şi de alta a cutiei craniene, în regiunea tâmplelor, fiind cuprins între occipital, parietal şi sfenoid, de forma unei scoici rotunjite, cu trei prelungiri pe care sunt inseraţi muşchii gâtului. ♦ (Adjectival) Os temporal. ♦ (Adjectival) Care aparţine regiunii tâmplelor, privitor la această regiune. – Din fr. temporal.

TEMPORÁL², -Ă, temporali, -e, adj. Care indică timpul, privitor la timp; care depinde de timp. ♦ Propoziţie (circumstanţială) temporală (şi substantivat, f.) = propoziţie care arată timpul în care se petrece acţiunea din propoziţia regentă, având funcţiunea unui complement circumstanţial de timp. Conjuncţie temporală = conjuncţie care introduce o propoziţie temporală. – Din fr. temporel.

Temporal ≠ atemporal

TEMPORÁL adj. v. efemer, laic, lumesc, mirean, mirenesc, pământean, pieritor, profan, schimbător, temporar, trecă-tor, vremelnic.

temporál (privitor la timp) adj. m., pl. temporáli; f. sg. temporálă, pl. temporále

temporál (al tâmplei) s. n., adj. n., pl. temporále

TEMPORÁL¹ ~ă (~i, ~e) anat. Care ţine de tâmple; propriu tâmplelor. ♢ (Os) ~ os-pereche al craniului din regiunea tâmple-lor. /<fr. temporal

TEMPORÁL² ~ă (~i, ~e) Care ţine de timp; propriu timpului. Limitele ~e. ♢ (Propoziţie) ~ă propoziţie suborbonată care arată timpul în care se petrece acţiunea din propoziţia regentă; circumstanţială de timp. Conjuncţie ~ă conjuncţie care introduce o propoziţie subordonată de timp. /<fr. temporel