TON¹, toni, s.m. Peşte teleostean răpitor marin care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de patru metri (Thunnus thynnus). – Din fr. thon.

TON², tonuri, s.n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval dintre două sunete (muzicale) situate la o distanţă de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanţă dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăţi muzicale. ♢ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcţional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniţia, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălţimea cu care se pronunţă o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonaţie; fel de a spune ceva. ♢ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanţa felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-şi schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanţă a unei culori. 3. (Înv.; în expr.) A-şi da ton = a-şi da importanţă, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.

TON s. 1. v. tonalitate. 2. v. rezonanţă. 3. v. inflexiune. 4. v. voce. 5. accent, intonaţie. (Vorbea cu un avânt şi un ~ plin de căldură.) 6. (FON.) înălţime, tonalitate. (Chineza literară are patru ~uri.) 7. v. nuanţă.

TON s. v. accent, jgheab, lăptoc, scoc, uluc.

ton (peşte) s. m., pl. toni

ton (sunet, tonalitate, intonaţie, atmosferă, nuanţă) s. n., pl. tónuri

TON¹ ~i m. Peşte marin răpitor, asemănător cu pălămida, de talie şi greutate mare. /<fr. thon

TON² ~uri n. 1) Sunet simplu produs de un corp care vibrează. 2) muz. Interval între două sunete consecutive ale gamei diatonice, egal cu două semitonuri. ♢ A da ~ul a) a indica tonalitatea unei compoziţii muzicale, mai ales vocale; b) a fi iniţiator al unei activităţi; c) a servi drept model. 3) Grad de modulare a vocii în timpul vorbirii (în funcţie de starea sufletească a vorbitorului sau de fondul celor exprimate); intonaţie. ~ familiar. ♢ A ridica ~ul a vorbi tare şi cu asprime. A schimba ~ul a vorbi în alt mod. 4) Grad de intensitate a unei culori. ~ deschis. ~ închis. 5) Culoare dominantă a unui tablou. /<fr. ton, lat. tonus

TON, toni, s.m. (Iht.) În general, peşte din fam. scombridae, din care fac parte şi macroul şi pălămida, peşti caracterizaţi prin corp fusiform, comprimat lateral, foarte subţire înspre coadă, acoperit cu solzi mici, abia perceptibili. Tonii sunt scombride de talie mare care populează toate mările calde, în special Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană. Tonul din Mediterana (Thunnus thynnus) poate ajunge până la 2-3 m lungime, fiind unul dintre cei mai preţuiţi peşti de consum, alte specii de ton din zonele europene având, în general, sub 1 m lungime.