TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecaţii) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ♢ Expr. A tuna şi a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare.

TUNÁ vb. v. detuna, trăsni.

TUNÁ vb. 1. (Ban.) a durăi, a urla. (Plouă, fulgeră şi ~.) 2. v. bubui.

tuná vb., ind. prez. 3 sg. túnă

A TUNÁ pers. 3 túnă intranz. 1) A se produce un tunet (în urma unei descărcări electrice în atmosferă); a răsuna tunetul. 2) A produce un zgomot mare; a scoate un vuiet puternic. 3) fig. (despre oameni) A vorbi pe un ton ridicat; a striga; a ţipa. ♢ ~ şi a fulgera a-şi descărca mânia prin ţipete şi strigăte. 4) înv. A trage cu tunul (sau cu o altă armă de foc). /<lat. tonare