URÁT¹, uraturi, s.n. Urare. – V. ura².

URÁT², uraţi, s.m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.

URẤT, -Ă, (I) urâţi, -te, adj., (II) adv., (III) s.n. I. Adj. 1. Care are o înfăţişare neplăcută, care este lipsit de frumuseţe, de armonie: p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care trezeşte repulsie (morală); urâcios, nesuferit. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptăţii, bunei-cuviinţe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre timp) Posomorât, ploios, friguros, II. Adv. Într-un mod neplăcut, nepotrivit, imoral. ♢ Expr. Ase uita urât la cineva = a privi cu duşmănie pe cineva. III. S.n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupaţie, de viaţă banală etc.; plictiseală; indispoziţie. ♢ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ♢ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-şi face de urât = a se distra, a-şi alunga plictiseala. A ţine cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune faţă de cineva sau de ceva. – V. urî.

Urât ≠ arătos, chipeş, drag, frumos

URÂT s. v. aversiune, dezgust, greaţă, îngreţoşare, oroare, repulsie, scârbă, silă.

URÂT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fată ~!) 2. adj. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, (pop. şi fam.) bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, (reg.) pâcleş, (Mold.) balcâz, (Mold. şi Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) şui. (O fiinţă ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluţit, strâmb, strâmbat, urâţit, (reg.) stropşit, zgâmboit, (Mold.) şonţit. (O faţă ~ din cauza ...) 4. adj. v. inestetic. 5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. mizerabil. 7. adj. v. nefavorabil. 8. adj. v. neplăcut. 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, rău. (A făcut o impresie ~.) 10. adj. v. condamnabil. 11. s. v. plictiseală.

URÂT adj. v. grav, greu, malign, periculos, primejdios, serios.

URÁT s. v. urare.

urát (chim.) s. m., pl. uráţi

urát (urare) s. n., pl. uráturi

urât s. n.

URÂT¹ adv. Într-un mod neplăcut; displăcut. ♢ A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu duşmănie. /v. a (se) urî

URÂT² n. 1) Stare a omului care se plictiseşte; depresiune sufletească uşoară (cauzată de lipsa interesului); plictiseală. ♢ A muri de ~ a se plictisi grozav. A-i ţine cuiva de ~ a face tot posibilul pentru a ridica dispoziţia cuiva; a distra pe cineva. 2) Ceea ce întruchipează lipsa frumuseţii şi a armoniei. /v. a (se) urî

URÂ//T³ ~tă (~ţi, ~te) 1) şi substantival Care este neplăcut la înfăţişare; lipsit de frumuseţe şi armonie. ♢ ~ de mama focului nespus de urât. 2) Care este contrar bunei-cuviinţe; necuviincios. Maniere ~te. 3) (despre vreme sau despre fenomene atmosferice) Care nu este prielnic; nefavorabil. /v. a (se) urî