ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ♢ Expr. (Refl.) A se îneca (ca ţiganul) la mal = a suferi un eşec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ♢ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ♦ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleşi, a înăbuşi. 4. Refl. şi tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuşi. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respiraţia). – În + neca (Înv. „a ucide“ < lat.).

ÎNECÁ vb. v. gâtui, strangula, sugruma.

ÎNECÁ vb. 1. v. scufunda. 2. v. inunda. 3. v. asfixia.

înecá vb., ind. prez. 1 sg. înéc, 3 sg. şi pl. îneácă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înéce

A SE ÎNECÁ mă înéc intranz. 1) A-şi pierde viaţa prin sufocare într-un lichid (de obicei în apă). ♢ ~ (ca ţiganul) la mal a suferi un eşec în ultimul moment. 2) fig. A nu mai putea respira temporar din cauza unor factori externi (oprirea în gât a unui aliment, tuse, fum, plâns etc.); a se sufoca; a se înăbuşi. 3) (despre nave) A suferi un naufragiu; a naufragia. ♢ A i se ~ (cuiva) corăbiile a se afla într-o stare de adâncă tristeţe. 4) fig. A se cufunda (în ceva) până peste cap; a fi cuprins din toate părţile. ~ în verdeaţă. ♢ ~ în bani (sau bunuri) a avea mult mai mult decât trebuie. /în + lat. necare

A ÎNECÁ înéc tranz. 1) A face să se înece. 2) (terenuri) A acoperi cu apă; a potopi; a inunda. ~ ogorul. 3) fig. A cuprinde pe de-a-n-tregul; a copleşi. Buruienile au ~t lanul. Îl îneacă lacrimile. /în + lat. necare

ÎNECÁ, înéc, vb. I. 5. Refl. (Auto) A ajunge, în cilindrii unui motor cu aprindere prin scânteie, un exces necontrolat de benzină, care, prin umezirea bujiilor, face imposibilă pornirea.