ÎNTÓRS¹ s.n. 1. Înapoiere, revenire (la punctul de plecare). 2. Răsturnare. Întorsul fânului. ♦ Arătură (de toamnă) – V. întoarce.

ÎNTÓRS², -OÁRSĂ, întorşi, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ♢ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe, şi a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ♢ (Fam.; şi în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulţumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meşteşugit. – V. întoarce.

ÎNTÓRS s. 1. întoarcere, retur. (Dus şi ~.) 2. v. ră-sucire. 3. v. răsturnare.

ÎNTÓRS adj. v. bizar, castrat, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, inexplicabil, insolit, jugănit, meşteşugit, năstruşnic, neobişnuit, original, paradoxal, scopit, singular, sterilizat, straniu.

ÎNTÓRS adj. 1. v. îndoit. 2. v. suflecat. 3. v. revolut. 4. v. răsucit. 5. sucit. (Nu mai sta cu gâtul ~.)

întórs s. n.

ÎNT//ÓRS ~oársă (~órşi, ~oárse) 1) v. A ÎNTOARCE şi A SE ÎNTOARCE. ♢ A face cale ~oarsă a se întoarce. 2) (despre obiecte) Care are formă încovoiată. 3) fig. rar (despre persoane sau despre caracterul lor) Care deviază de la comportarea normală; sucit. Fire ~oarsă. /v. a întoarce

intors, rostogolit