ŞOVĂÍ, şóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. şi: şovăiesc] – Et. nec.

ŞOVÂI adj. v. aplecat, înclinat, lăsat, plecat, povârnit, prăvălit, strâmb.

ŞOVĂÍ vb. v. cârmi, coti, eschiva, fluctua, fluiera, fugi, scăpa, sustrage, şuiera, vira, vâjâi, vui.

ŞOVĂÍ vb. 1. v. împletici. 2. v. ezita. 3. a aştepta, a ezita. (N-a mai ~ o clipă şi ...)

şovăí vb., ind. prez. 1 sg. şóvăi/şovăiésc, imperf. 3 sg. şovăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şóvăie/şovăiáscă

A ŞovĂÍ şóvăi intranz. 1) A păşi nesigur, împleticindu-se (de slăbiciune, de băutură etc.); a se clătina. 2) fig. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a ezita; a oscila; a balansa; a pendula. [Şi şovăiesc] /<sl. šavati, bulg. šavam

şovái¹! interj. (reg.; cu val. verbală; adesea repetat) cuvânt care sugerează mersul şovăitor al cuiva.

şovái² s.n. (înv.) eschivare; pretext; subterfugiu.