RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aşeza într-o succesiune regulată, într-un şir, într-un şirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau aşezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înşirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziţie; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcţie; a investi, a numi. – Rând + suf. -ui.

RÂNDUÍ vb. v. comanda, curăţa, decide, deretica, desemna, dispune, face, fixa, hotărî, învesti, numi, ordona, porunci, pune, scutura, stabili, statornici, strânge.

RÂNDUÍ vb. 1. v. aranja. 2. v. alinia. 3. a rostui, (pop.) a rosti. (A ~ cele necesare.) 4. v. succeda. 5. v. institui. 6. v. orândui. 7. v. hărăzi.

rânduí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. rânduiáscă

A RÂNDU//Í ~iésc tranz. 1) (diferite obiec-te) A aşeza în rând; a înşira. 2) v. A ORÂN-DUI. 3) rar A impune printr-o dispoziţie. /rând + suf. ~ui

A SE RÂNDU//Í mă ~iésc intranz. A se substitui pe rând, consecutiv; a se succeda. /rând + suf. ~ui