STRĂDÁNIE, strădanii, s.f. Silinţă, efort stăruitor depus de cineva pentru a realiza ceva; străduinţă, străduială. – Din sl. stradanije.

STRĂDÁNIE s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, martiraj, martiriu, mucenicie, patimă, schingiuire, schingiuit, sufe-rinţă, supliciu, tortură.

STRĂDÁNIE s. 1. caznă, chin, efort, forţare, muncă, osteneală, sforţare, silinţă, străduinţă, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ştrapaţ, (prin Munt.) morânceală, (Mold. şi Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoinţă, osteninţă, sforţă, stră-dănuinţă, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 2. efort, încercare, osteneală, sforţare, silinţă, străduinţă. (Toate ~iile lui au fost zadarnice.) 3. v. perseverenţă. 4. v. hărnicie.

strădánie s. f. (sil. -ni-e), art. strădánia (sil. -ni-a), g.-d. art. strădániei; pl. strădánii, art. strădániile (sil. -ni-i-)

STRĂDÁNI//E ~i f. Efort (fizic sau intelectual) depus în realizarea unui lucru sau în atingerea unui scop; silinţă; sârguinţă; străduinţă; asiduitate. [G.-D. strădaniei; Sil. -ni-e] /<sl. stradanije