APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra unui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleşi. – Lat. *appensare.

APĂSÁ vb. 1. v. presa. 2. v. insista.

APĂSÁ vb. v. asupri, avea, chinui, cântări, consuma, copleşi, covârşi, cuprinde, exploata, frământa, împila, împovăra, munci, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, răzbi, tiraniza, urgisi.

apăsá vb., ind. prez. 1 sg. apăs, 3 sg. şi pl. apásă; conj. prez. 3 sg. şi pl. apése

A APĂSÁ apăs 1. tranz. 1) (obiecte, organe etc.) A supune unei greutăţi. ~ un buton. 2) fig. (colectivităţi şi persoane) A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a oprima; a împila; a asupri. 3) fig. (despre stări fizice sau sufleteşti ale unei persoane) A copleşi, făcând să sufere. 4) fig. (cuvinte, fraze etc.) A accentua în procesul vorbirii. 2. intranz. A exercita o greutate asupra a ceva. ~ cu degetul pe rană. /<lat. appensare

apăsá (-s, -át), vb. – 1. A se lăsa cu toată greutatea, a exercita o presiune, a presa. – 2. A copleşi, a oprima, a fi supărător. – 3. A cufunda, a adînci. – 4. A întări. – 5. A scoate în relief, a accentua, a sublinia. Lat. *appensāre, de la pensāre, cf. pendĕre-appendĕre (Philippide, Principii, 21; Puşcariu 94; Candrea-Dens., 1349; REW 544; DAR); cf. v. fr. apeser, prov. apesar. Creţu 306 pleca în mod greşit de la un lat. *appressare. Cf. păsa. Der. apăsător, adj. (care oprimă, care copleşeşte); apăsătură, s.f. (presiune; oprimare).