COÁDĂ, cozi, s.f. 1. Apendice terminal al părţii posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care creşte în prelungirea lui. ♢ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguşi pe lângă cineva; a se bucura. A-şi vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Îşi vâră (sau şi-a vârât, îşi bagă, şi-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situaţie se ivesc neînţelegeri sau complicaţii (neaşteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiş), a o şterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, ruşinat; fără a fi reuşit. (Pop.) A-şi face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâţa (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu faţă nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoş; vechi, băştinaş; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepeliţa (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peştelui, a şarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung şi apoi împletit; cosiţă. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăşte pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ♢ Expr. A se ţine de coada cuiva sau a se ţine (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărţit de cineva, a se ţine cu insistenţă şi pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâşie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menţine echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ♢ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-şi vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodăreşti. Coadă de topor = persoană care serveşte drept unealtă în mâna duşmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârşit, extremitate. ♢ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la şcoală etc.). De la coadă = de la sfârşit spre început. ♢ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înţeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleşteu. 7. Şir (lung) de oameni care îşi aşteaptă rândul la ceva, undeva. ♢ Expr. A face coadă = a sta într-un şir (lung) de oameni, aşteaptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă şi alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare şi cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoşului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuinţate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare şi cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinişoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâţei = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâţei-de-baltă = nume dat mai multor specii de muşchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede şi contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-şoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee ţepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate şi cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roşietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare şi cu fructele în forma unor bobiţe roşii, care creşte prin mlaştini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos coloraţi, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon şi podalirius). [Pl. şi: (2) coade] – Lat. coda (=cauda).

COÁDĂ s. v. coardă, matcă, matiţă, măsea, pipirig, scândură.

COÁDĂ s. 1. cosiţă, (reg.) gâţă. (O fată care poartă cozi.) 2. mâner, (înv. şi reg.) mănunchi, (Transilv.) dârjală, (Transilv. şi Ban.) mânei, (prin Ban. şi sudul Transilv.) mânel. (~ de seceră, de sapă.) 3. v. toartă. 4. cotor. (~ măturii.) 5. (reg.) coporâie, toporişcă, toporâie, toporâşte, (Mold. şi Bucov.) cosie. (~ coasei.) 6. v. băţ. 7. v. peduncul. 8. v. pulpană. 9. v. trenă. 10. (fam.) codârlă. (Te rog să te aşezi la ~ !) 11. v. sfârşit. 12. (BOT.) coada-calului (Equisetum arven-se) = barba-ursului, (reg.) brădişor, codâie, slăbănog, barba-sasului, coada-iepei, coada-mânzului, iarbă-de-cositor, părul-porcului, (Transilv. şi Maram.) perie; coada-cocoşului (Polygonatum) = (reg.) cerceluş, clopoţei (pl.), cocoş, coada-mielului, coada-vacii, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon; coada-mâţei (Leonurus marrubiastrum) = (reg.) talpa-lupului; coada-racului (Potentilla anserina) = (pop.) scrântitoare, (reg.) prescură, sclintiţă, scrintee, iarba-gâştelor; coada-şoricelului (Achillea millefo-lium) = (înv. şi reg.) prâsnel, (reg.) coada-hâr-ţului, (Ban.) alunele (pl.), sorocină; coada-vacii = a) (Salvia silvestris) jale, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleş, năduf, sălvie de pădure; b) (Verbascum phlomoides) (reg.) rânzişoară; coada-vulpii (Alopecurus pratensis) = (reg.) codină. 13. (ENTOM.) coada-rândunicii (Papilio machaon şi podalirius) v. papilionidă.

coádă s. f., g.-d. art. cózii; pl. cozi

COÁD//Ă cozi f. 1) (la animale) Parte terminală a coloanei vertebrale. ♢ A da din ~ a se linguşi pe lângă cineva. A-şi vârî (sau a-şi băga) ~a a) a se amesteca în treburile altora; b) a se strecura peste tot. A călca pe cineva pe ~ a trezi mânia cuiva; a supăra. A pune ~a pe spinare a fugi de răspundere; a pleca lăsând toate în voia soartei. A pleca (sau a fugi sau a se duce) cu ~a între picioare (sau între vine) a pleca ruşinat, fără a obţine nimic. A scăpa scurt de ~ a ieşi dintr-o încurcătură cu urmări neplăcute. A-i atârna cuiva ceva de ~ a-i atribui cuiva o vină; a-l acuza (pe nedrept) de ceva. A trage mâţa de ~ a o duce greu; a trăi în sărăcie. Minciună cu ~ minciună mare. A umbla (sau a se ţine) ~ după cineva a fi nedespărţit de cineva. 2) (la păsări) Smoc de pene de pe prelungirea coloanei vertebrale. ♢ A căuta ~a prepeliţei a căuta ceea ce nu există. 3) (la peşti, şerpi etc.) Partea posterioară a corpului. 4) Păr lung şi des, împletit; cosiţă. ♢ A împleti ~ (sau cosiţă) albă a rămâne fată bătrână, nemăritată. 5) (la flori, fructe sau frunze) Formaţie vegetală prin care floarea sau fructul se leagă de ramură; peduncul. ~ de cireaşă. ♢ Cozi de ceapă vârfurile tulpinii de ceapă verde. ~a-şoricelului plantă erbacee cu flori albe sau trandafirii, întrebuinţate în medicină. 6) Partea alungită de la spatele unei rochii (care se târăşte); trenă. 7) Parte a unui obiect de care se apucă cu mâna. ~a sapei. ♢ ~ de topor om care serveşte drept unealtă în mâna duşmanului; trădător. 8) rar Partea cu care se termină ceva; bucată de la sfârşitul unui lucru; margine; capăt; extremitate. ♢ ~a ochiului unghiul extern al ochiului. La (sau în) ~ pe ultimul loc. De la ~ de la sfârşit spre început. 9) Şir (lung) de oameni care îşi aşteaptă rândul la ceva sau undeva. 10) astr.: Stea cu ~ cometă. ~ de cometă prelungire luminoasă a cometei. /<lat. coda

coádă (-ózi), s.f. – 1. Apendice final al părţii posterioare a corpului animalelor. – 2. Păr împletit, cosiţă. – 3. Peduncul, codiţă, peţiol. – 4. Partea de dinapoi a unor obiecte de îmbrăcăminte, trenă. – 5. Capăt, sfîrşit, extremitate. – 6. Margine, parte de dinapoi. – 7. Rest, rămăşiţă. – 8. Şir de persoane care aşteaptă, rînd. – Mr., megl. coadă, istr. code. Lat. pop. cōda, în loc de cauda (Puşcariu 384; Candrea-Dens., 374; REW 1774; DAR); cf. it. coda, prov., cat., v. sp. coa, v. fr. coe (fr. queue), sp., port. cola. Pentru expresia coada ochiului, cf. it. la coda dell’occhio. – Der. codat, adj. (cu coada lungă; prelung); coadeş, adj. (cu coada lungă); codos, adj. (cu coada lungă); codaş, adj. (care rămîne la urmă; sărman, mizer); codaci, adj. (cu coadă lungă; codaş, laş); codan, adj. (cu coada lungă); codană, s.f. (fată, tînără, fecioară), cf. godană; codău, s.m. (nume de cîine); codea, s.m. (poreclă dată diavolului); codaţ, s.m. (vierme); codirişte (var. codorişte, codorîşte, codorişcă, codorie, codolie etc.), s.f. (mîner, mai ales la bici şi la secure), a cărui terminaţie pare a se datora unei contaminări cu toporişte sau toporişcă „secure“; codirlă (var. codîrlă), s.f. (partea de dinapoi a unei maşini, a unui rînd); codîrlaş, adj. (cel de pe urmă, ticălos, josnic); codi, vb. ( a tunde lîna primăvara în jurul cozii oilor; a şovăi, a pregeta, a ezita; a se sustrage; a fi indecis); codeală, s.f. (îndoială, ezitare); codelnic, adj. (şovăielnic, care o ia pe departe); codină, s.f. (lînă de calitate proastă, care provine din partea de dinapoi a oii; grîu de proastă calitate, pleavă); coditură, s.f. (lînă căzută şi culeasă de pe jos; şovăire, lipsă de hotărîre); coditor, adj. (oscilant). Din rom. provine rut. kodaš „cel de urmă; sărac“ (Candrea, Elemente, 407); cf. sb. kuda „coadă“, probabil din it. Codălat, adj. (cu coada lungă), a fost considerat drept comp. cu adj. lat. (cf. Spitzer, Cacor., V, 332, şi REW 4934N), sau ca der. de la un lat. *codella, dim. de la coda (Drăganu, Dacor., IV, 739; DAR). Mai curînd este der. rom. de la coadă, unde suf. -at pare să fi fost alterat prin adăugarea unui l expresiv ca în bucălat şi în creaţiile spontane în li-, cf. morfoli. Comp. codalb (var. cudalb), adj. (cu coada albă; blond), comp. cu alb, a cărui comp. ar putea fi romanică (cf. sard. kodalbola, Philippide, Principii, 98; Candrea-Dens., 376); codălbi, vb. (a-şi pierde culoarea, a se îngălbeni; a ieşi prost, a-şi pierde capul, a se apuca cu mîinile de cap), la care s-a plecat de la ideea cozii ochiului care devine alb; codălbiţă, s.f. (specie de şoim, Lanius collurio); codălbiu, adj. (blond); codroş, adj. (pasăre, pieptănuş, Ruticilla phoenicula), comp. cu roş. Cf. codobatură.