COC¹, coci, s.m. Bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanţ, de ciorchine etc. – Din fr. coccus.

COC², cocuri, s.n. Pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit şi răsucit la ceafă sau în creştetul capului; conci. – Din fr. coque [de cheveux].

COC s. v. cucui.

COC s. (reg.) moţoc, (Mold.) conci, (Bucov.) cucui, (prin Ban. şi Transilv.) pup. (Poartă un ~ în vârful capului.)

coc (bacterie) s. m., pl. coci

coc (pieptănătură) s. n., pl. cócuri

COC² coci m. mai ales la pl. Bacterie sferică sau ovală răspândită în sol, apă, aer, precum şi în organisme. /<fr. coccus

COC¹ ~uri n. Pieptănătură femeiască realizată prin strângerea şi răsucirea părului la ceafă sau în creştetul capului. /<fr. coque

COC¹ s. n. pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit şi adunat pe ceafă, ori în creştetul capului. (<fr. coque)

COC² s. m. bacterie de formă sferică. (<germ. Kokke, gr. kokkos, boabă)

COC s.n. Pieptănătură femeiască, cu părul strâns sau împletit şi adunat pe ceafă sau în creştetul capului. [Pl. -curi. / < fr. coque].

COC s.m. (Zool.) Bacterie de formă sferică. [< germ. Kokke, cf. gr. kokkos – boabă].

coc s.n. 1. (reg.) parte a morii de vânt. 2. plevuşcă (peşti mici). 3. corb-de-noapte.

coc (-ci), s.m. Pasăre (Ardea nycticorax). – Var. coacă. Creaţie expresivă plecînd de la imitarea cîntecului acestei păsări. – Der. cocă, s.f. (cioară, Corvus monedula); cocăi, vb. (a cotcodăci găinile). Cf. cucăi.

coc (-curi), s.n. – 1. Chiflă. – 2. Pieptănătură cu părul strîns la ceafă, conci. Formaţie expresivă. Cf. gr. ϰόϰϰος, lat. coccum (de unde mr. cocă „fruct“ Pascu, I, 69, megl. cocă „cap“), alb. kok(jë) „cap“, sard. kokka „pîine rotundă“), sp. coco „larvă; mărgea din mătănii“, etc. Pentru mai multe ex., cf. DAR; Lacea, Dacor., II, 623; Iordan, BF, VI, 150); coacăză. Este mai puţin probabilă der. din fr. coque „coc“ (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 323; DAR). Cf. şi REW 2009. Der. cocă, s.f. (cocoloş făcut din pîine; chiflă; aluat; păpuşă; copil), cf. it. coccolo „copil“, cuvînt din limbajul copiilor, care circulă şi în forma diftongată coacă; cocuţă, s.f. (chiflă; copil); cocoli (var. gogoli), vb. (Olt., a frămînta aluatul pentru a face prăjituri; a răsfăţa, a alinta; a răzgîia; a înfofoli), cu suf. expresiv -li (Graur, BL, IV, 92), cf. it. coccolarsi „a face nazuri“, Rovigo, cuculío „mîngîi“; cocoleală, s.f. (acţiunea de a frămînta aluat; acţiunea de a răsfăţa); cocoloş, s.n. (bulgăre, boţ; bilă, bulgăre, grunz; ştiulete de porumb; cucui) din cuvîntul anterior, cu suf. -oş; cocoloşi, vb. (a mototoli, a face cocoloş; a răsfăţa, a răzgîia; a înfofoli; a strînge, a stoarce; a strica o afacere; a trece sub tăcere un subiect), cf. mr. mi cuculescu „mă ghemuiesc“; cocoloşeală, s.f. (acţiunea vb. anterior); cocoaşe, s.f. (gheb), pentru a cărui formaţie cf. gogoaşe (mr. cucoaşe „nucă“, cucoş „nuc“; după Puşcariu 390, din lat. *cocca); cocoşa, vb. (a încovoia; a curba; a deşela; a îmbătrîni); cocoşat, s.m. (care are cocoaşă, ghebos), pentru a cărui răspîndire în Olt., Munt. şi Dobr., cf. ALR, I, 41; cochiţă, s.f. (boabă; bob; grăunte); cococ, s.n. (Trans., gaură; cuvînt care nu apare în dicţionare cf. Enciclopedia romînă, III, 22); cocor, s.n. (bombare, umflătură, tumoare); cocoradă, s.f. (Trans., pesmet, prăjitură), a cărui formare pare a indica o contaminare cu paparadă. Corcoman, s.m. (în Trans. de Nord, coc caracteristic femeilor măritate), pus în legătură de DAR cu lat. *cocculus „melc“, pare a se explica mai bine plecînd de la coc, cu suf. -man cf. şi colcovan, s.n. (Munt., grunz, bulgăre). Curculez, s.m. (gărgăriţă, Calendra granaria), explicat de către Scriban pe baza lat. curculio, pare a fi o der. ca cea anterioară (cf. cocor „umflătură“), cu suf. -ez; bg. kokolëza, kukulëza (urechelniţă) pare a proveni din rom. Cf. şi cocon, cocîrlă, coclete, cocoţa, cucui. Din rom. provin mag. kóka „moţ, creastă“ şi iud. sp. koko „coc“. Coincidenţa lui a cocoşa „a deşela“ cu rus. kokošiti „a asasina“ (din rut. kokoš „a asasina“, cf. Vasmer 594), pare cauzală.