COCÓN¹, coconi, s.m. 1. (Pop.) Termen de politeţe care denumeşte un bărbat; domn. 2. (Înv. şi pop.) Fiu, fecior (aparţinând unor părinţi din clasele sociale înalte). 3. (Înv. şi reg.) Copil mic, abia născut, prunc. [Var.: cucón s.m., cónul s.m. art.] – Et. nec.

COCÓN², coconi, s.m. Înveliş protector făcut din fire foarte subţiri pe care le secretează larvele sau insecte; spec. gogoaşă. ♦ Înveliş protector făcut dintr-o substanţă gelatinoasă care se solidifică şi cu care işi înfăşoară ouăle unele animale nevertebrate. – Din fr. cocon.

COCÓN s. v. băiat, copil, fecior, fiu, nou-născut, prunc, sugaci, sugar, tânăr.

COCÓN s. v. gogoaşă.

cocón (fecior, gogoaşă) s. m., pl. cocóni

COCÓN ~i m. Înveliş de protecţie al larvelor şi nimfelor unor insecte, făcut dintr-o secreţie proprie sub formă de fire foarte subţiri; gogoaşă. /<fr. cocon

COCÓN s. m. 1. înveliş protector din fibre foarte subţiri secretat de crisalida unor insecte; gogoaşa viermelui de mătase. 2. înveliş protector gelatinos, cu care îşi înfăşoară ouăle unele animale vertebrate. (<fr. cocon)

COCÓN s.m. Înveliş din fire cu care se înconjură crisalida unor insecte; (spec. gogoaşa viermelui de mătase. [< fr. cocon, cf. it. coccone].

cocon

cocón (-ni), s.m. – 1. Copil, prunc. – 2. Prinţ. – 3. Tînăr de neam. – 4. Domn. – 5. Floare, Zinnia elegans. – Var. cucon. Probabil der. de la coc(a) „copil“, deşi suf. -on nu este prea clar (DAR înceacă să-l explice ca o formă asimilată -un). Cuvîntul este înv. – Der. cocoană (var. cucoană), s.f. (înv., copilă; Trans., fecioară, tînără, doamnă, femeie din clasa socială superioară; Arg., găină; coropişniţă); coconaş (var. cuconaş, conaş), s.m. (domnişor); coconesc, adj. (înv., infantil; domnesc); coconos, adj. (exigent, deprins cu luxul); cocon(ăş)i, vb. (a trata cu multă consideraţie, a cinsti; a se umfla în pene); coconie, s.f. (copilărie, anii copilărie; orgoliu, mîndrie aristocratică); coconet, s.n. (aristocraţie); coconiţă (var. cuconiţă, coniţă), s.f. (domnişoară); cocoşneaţă, s.f. (femeie înfumurată), formă umoristică. Formă f. apare în limbile balcanice, probabil provenind din rom., cf. ngr. ϰοϰόνα „doamnă“, ϰοϰονίτσα „domnişoară“, de unde a trecut probabil în mr. cuconă, megl. cucoană, tc. kokona, bg. kokona, kokonica; se referă aproape întotdeauna la doamnele grecoaice de familie bună.