CORN², corni, s.m. Arbust sau arbore mic cu lemnul foarte tare, cu frunze opuse, cu flori galbene şi cu fructe roşii comestibile, ale cărui frunze se întrebuinţează la vopsit (Cornus mas). – Lat. cornus.

CORN¹, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s.n., (I3, III) corni, s.m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele două excrescenţe de pe osul frontal al rumegătoarelor. ♢ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ♢ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele: fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv: a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înşela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voinţa. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harţă. A-şi arăta coarnele = a-şi manifesta răutatea, duşmănia. A căuta(cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva: a răsfăţa. A pune coarne = a călca credinţa conjugală: a înşela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile şi vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescenţe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuşi. 2. (La sg.) Substanţă chitinoasă din care sunt constituite coarnele¹ (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Şi în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ♢ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Obiect făcut din corn¹ (I2) sau în formă de corn¹ (I1), în care se păstrează praful de puşcă, sarea etc.; p. ext. conţinutul acestui obiect. ♢ Expr. Cornul abundenţei = simbol al belşugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn¹ (I1), umplut cu fructe şi cu flori. 5. Produs de panificaţie din făină albă, de mici dimensiuni şi în formă de semilună. 6. (La pl.) Nume generic dat părţilor unor construcţii, organe de maşini, unelte etc. în formă de corn¹ (I1). ♦ Corn¹ (I1) sau vas mic de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosită în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unur formaţii anatomice cu aspect de corn¹ (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul lunii = luna în primul şi în ultimul pătrar, când are forma de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăieşte în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă şi manifestată prin apariţia în spic a unor formaţii tari, negricioase, întrebuinţate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colţ, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu.

CORN s. v. aripă, capăt, căprior, coastă, colţ, cotlon, flanc, margine, ungher, unghi, rădaşcă, răgace.

CORN s. 1. (înv.) trompă. (~ de vânătoare.) 2. (BIS.) filacteră, (rar) tfiline (pl.), (înv.) advar. (~ la mozaici.) 3. (FITOP.) cornul-secarei = (reg.) pintenul-secarei. (~ este o boală a secarei.)

corn (bot., muz.) s. m., pl. corni

corn (de animale, de instrumente) s. n., pl. coárne

corn (franzeluţă, recipient, colţ, instrument-semnal de vânătoare) s. n., pl. córnuri

CORN⁴ ~i m. Arbust (mai rar arbore mic) cu lemnul foarte tare, cu flori galbene şi cu fructe roşii, comestibile. /<lat. cornus

CORN³ ~i m. Instrument muzical de suflat constând dintr-o combinaţie de tuburi cilindrice şi conice de metal. ♢ ~ englez instrument muzical de suflat asemănător cu oboiul. /<lat. cornu

CORN² ~uri n. 1): ~ul abundenţei (sau belşugului) corn cu fructe şi flori simbolizând belşugul. 2) Franzeluţă în formă de semicerc. 3):~ul lunii luna în prima şi în ultima fază, când se aseamănă cu o seceră. 4) :~ul-secarei ciupercă parazită la unele cereale. /<lat. cornu

CORN¹ coárne n. 1) Excrescenţă dură de diferite forme, pară sau impară, care creşte pe capul unor mamifere. ♢ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-şi arăta coarnele a) a se posta în poziţie de apărare; a se pune în gardă; b) a-şi da pe faţă firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai deştept, mai răsărit. A se lua în coarne cu cineva a întra în conflict, a se încăiera cu cineva. A pune cuiva funia în coarne a-l face pe cineva să acţioneze contrar voinţei sale; a-l supune. A pune coarne a înşela (în căsnicie). 2) Substanţă osoasă din care sunt constituite excrescenţele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele două antene de pe capul unor vietăţi mici. Coarnele melcului. Coarnele cărăbuşului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau părţi ale acestora care au formă de semicerc. ♢ De la coarnele plugului de la ţară; din pătura ţărănească. /<lat. cornu

corn s.n. (reg.) rachiu de secară; secărică.