CRÉIER, creieri, s.m. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la animale, organ al gândirii şi al conştiinţei la om, situat în cutia craniană şi compus din trunchiul cerebral, creierul mic şi emisferele cerebrale. ♢ Creierul mic = parte a creierului situată in regiunea posterioară şi inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară şi superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligenţă, judecată. ♦ Element care organizează şi conduce o acţiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munţilor = locurile cele mai înalte şi mai greu accesibile ale munţilor. [Var.: (înv.) críer s.m.] – Lat. c(e)rebellum.

CRÉIER s. (ANAT.) 1. (impr.) encefal. 2. creierul mic v. cerebel.

CRÉIER s. v. butuc, deşteptăciune, intelect, inteligenţă, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit.

créier (anat.) s. m., pl. créieri

créier (persoană, element conducător) s. n., pl. créiere

CRÉIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om şi la animale, aflat în cutia craniană; encefal. ♢ ~ul mare parte a creie-rului care se află în regiunea anterioară şi superioară a craniului. ~ul mic parte a creierului care se află în regiunea posterioară şi inferioară a craniului; cerebel. A-şi zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-şi trage (sau a-i trage cuiva) un glonte în cap. 2) Facultatea de a gândi; minte; judecată; raţiune; intelect. 3) fig. Forţă organizatorică şi conducătoare a unei acţiuni. 4): ~ii (sau ~ul) munţilor locurile centrale, înalte şi greu accesibile ale munţilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum