DIFUZÓR, (I) difuzoare, s.n., (II) difuzori, s.m. I. S.n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică şi răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porţelan etc., care împrăştie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuinţat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanţe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S.m. Persoană care difuzează publicaţiile periodice. – Din fr. diffuseur.

difuzór (persoană) s. m., pl. difuzóri

difuzór (dispozitiv, aparat) s. n., pl. difuzoáre

DIFUZ//ÓR² ~oáre n. 1) Aparat care transformă energia electrică în energie acustică, fiind întrebuinţat în radiorecepţie, la televizoare sau la instalaţiile de amplificare a sunetelor. 2) Dispozitiv pentru împrăştierea uniformă a luminii unei lămpi. 3) Aparat întrebuinţat la extragerea prin difuziune a unei substanţe. /<fr. diffuseur

DIFUZÓR¹ ~i m. Persoană care difuzează publicaţiile periodice. /<fr. diffuseur

DIFUZÓR s.n. 1. Dispozitiv folosit în radiofonie care transformă undele electrice în unde sonore prin punerea în vibraţie a unei membrane plane sau a unui cornet; este folosit în dispozitivele de radiorecepţie şi în instalaţiile de amplificare a sunetului. 2. Parte a unui carburator cu injecţie unde se produce pulverizarea combustibilului. 3. Aparat folosit pentru extragerea zahărului din sfeclă, a taninului din stejar etc. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. diffuseur].

DIFUZÓR, -OÁRE s.m. şi f. Cel care difuzează presa în întreprinderi, în instituţii. [< difuza + -or].