FÂŢ interj. Cuvânt care imită o mişcare (continuă). – Onomatopee.

FĂT, feţi, s.m. 1. Produs de concepţie din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mişcări proprii şi formele caracteristice speciei şi până când se naşte; fetus. 2. (Pop. şi poetic) Fecior, fiu; băiat, copil. ♢ (Pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecţiune, bunăvoinţă etc. unui tânăr. ♦ Făt-Frumos = erou principal din basme, înzestrat cu frumuseţe fizică şi morală, cu bunătate, curaj şi vitejie ieşite din comun; p. gener. (ca nume comun) băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (Pop.) Făt-logofăt = copil cu însuşiri (fizice) deosebite, minunate. – Lat. fetus.

FĂT s. v. fetus.

FĂT s. v. băiat, cântăreţ, copil, dascăl, diac, fecior, fiu, paracliser, psalt, pui, ţârcovnic.

făt s. m., pl. feţi

fâţ/fâţa interj.

fâţ/fâţa interj.

FÂŢ interj. pop. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda o mişcare bruscă sau mişcări continue alternative). ♢ ~ încolo, ~ încoace ba încolo, ba încoace; când încolo, când încoace. /Onomat.

FĂT feţi m. 1) (la om şi la mamifere) Organism în stadiul intrauterin de viaţă, din momentul când începe să se mişte şi până la naştere; fetus. 2) poet. Persoană de sex masculin, luată în raport cu părinţii săi; băiat; fiu; fecior. ♢ ~ Frumos personaj principal în poveştile româneşti, înzestrat cu cele mai alese calităţi fizice şi morale. /<lat. fetus