GÉRMEN, germeni, s.m. 1. Corpuscul sau sămânţă care, puse în condiţii favorabile, se dezvoltă şi dau naştere unei fiinţe vii; oul fecundat; embrionul plantei. ♢ Loc. adj. şi adv. în germen(e) = (care se află) într-un stadiu iniţial, înainte de a se dezvolta. ♦ Microb. 2. Fig. Principiu, element, cauză din care se dezvoltă ceva. [Var.: gérmene s.m.] – Din lat. germen.

GÉRMEN s. v. embrion, izvor.

GÉRMEN s. 1. v. embrion. 2. (BIOL.) genotip, idiotip, plasmă germinativă.

gérmen/gérmene s. m. (în loc. numai germene: în ~ ), pl. gérmeni

gérmen/gérmene s. m. (în loc. numai germene: în ~ ), pl. gérmeni

GÉRMEN ~i m. 1) Element (microscopic) din care se dezvoltă, în condiţii prielnice, un organism nou. 2) fig. Element sau principiu care generează ceva (un fenomen, o stare etc.). ♢ În ~ la începutul devenirii; în stadiul incipient. [Var. germene] /<lat. germen, ~inis

GERMEN, germeni, s.m. (În special la pl.) Produse naturiste obţinute prin germinarea unor seminţe comestibile, netratate chimic, în condiţii stricte de igienă, comercializate în stadiul de seminţe încolţite având rădăcini şi lăstari abia mijiţi, fără frunze verzi (în ambalaje speciale) sau ca lăstari înverziţi (în vasul în care au fost însămânţaţi); ca germeni se produc mai ales leguminoase: boabe de soia, de năut, de fasole mung, dar şi linte sau mazăre, iar ca lăstari verzi: culturi de creson asociat cu muştar, de schinduf, de alfalfa (lucernă) şi de diferite cereale, precum mei, orz, ovăz, alac; se consumă crude, în salate sau ca garnitură la diverse preparate, fiind bogate în vitamine, săruri minerale şi enzime. – Din fr. germes

GÉRMEN s.m. 1. Sămânţă sau corpuscul care, puse în condiţii favorabile, se dezvoltă şi dau naştere unei noi plante sau unui nou animal. ♦ Microb. 2. (Fig.) Cauză, element care dă naştere la ceva. [Var. germene s.m. / < lat. germen, cf. fr. germe].