HAT, haturi, s.n. Fâşie îngustă de pământ nearat care desparte două ogoare sau două terenuri agricole aparţinând unor gospodării diferite; răzor¹, hotar. ♢ Expr. A fi într-un hat (cu cineva) = a fi vecin (cu cineva). ♦ (Reg.) Câmp nelucrat; pârloagă, ţelină². – Cf. ucr. h a t „zăgaz“.

HAŢ interj. Cuvânt care indică o mişcare bruscă şi neaşteptată, făcută pentru a prinde sau a apuca pe cineva sau ceva. – Onomatopee.

HĂT adv. (Reg.; însoţeşte adjective, adverbe şi locuţiuni adverbiale cu sens local sau temporal, dându-le valoare de superlativ) De tot, mult, tare, foarte. Până hăt departe. ♢ Expr. Hăt şi bine = mult şi bine, fără sfârşit. – Din ucr. het'.

HĂŢ¹, hăţuri, s.n. 1. Parte a hamului alcătuită din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele căpeţelei, cu ajutorul cărora se conduc caii înhămaţi. ♢ Expr. A ţine (pe cineva sau ceva) în hăţuri = a ţine din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stăpâni. A lua hăţurile în mână = a prelua conducerea, manifestând o oarecare autoritate constrângătoare (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scăpa hăţurile din mână = a pierde conducerea sau iniţiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stăpâni spiritele. 2. (Reg.) Laţ, juvăţ, ştreang de care este spânzurat cineva. – Cf. h a ţ.

HĂŢ² interj. V. hâţ.

HÂŢ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mişcare bruscă şi rapidă, când cineva apucă, smuceşte sau trage ceva. ♢ Expr. Hâţ în sus, hâţ în jos sau hâţ în dreapta, hâţ în stânga, arată sforţările, încercările numeroase şi diverse pe care le face cineva pentru a aduce la îndeplinire o acţiune sau pentru a scăpa dintr-o situaţie neplăcută. [Var.: hăţ interj.] – Onomatopee.

HĂŢ s. frâu. (Strânge ~ul şi opreşte calul.)

HĂŢ s. v. laţ, ştreang.

HĂT adv. v. foarte, tare, tocmai.

HAŢ interj. hap! (~! a pus mâna pe el.)

HAT s. hotar, răzor, (reg.) căluşire, dorjincă, forgaşă, haşpor, mejdă, mejdină, meşghie, slog, (Transilv.) metă, miezuină. (~ între două ogoare.)

HAT s. v. paragină, pârloagă, ţelină.

hat s. n., pl. háturi

haţ interj.

hăt adv.

hăţ s. n., pl. hăţuri

hâţ interj.

HÂŢ interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul făcut de o mişcare bruscă, o smuncitură) /Onomat.

HĂŢ ~uri n. mai ales la pl. Element de harnaşament constând dintr-un complex de curele (sau frânghii) cu ajutorul cărora se conduc caii înhămaţi. ♢ A ţine în ~uri a ţine din scurt pe cineva. A lua ~urile în mână a prelua conducerea. /cf. haţ

HĂT adv. La o depărtare mare; departe. ♢ ~ departe foarte departe. ~ şi bine fără sfârşit. /<ucr. het

HAŢ interj. (se foloseşte pentru a reda o mişcare bruscă sau pentru a apuca, a înhăţa pe cineva sau ceva pe neaşteptate). /Onomat.

HAT ~uri n. 1) Fâşie îngustă de pământ nearat, lăsată drept hotar între două ogoare; răzor. ♢ A fi într-un ~ (sau ~ în ~) cu cineva a fi vecin cu cineva. 2) Teren arabil nelucrat; pârloagă. /<turc. had

hat², háturi, s.n. (înv.) ordin sau decret ieşit din cancelaria Sultanului; firman, iradea.

hat³, haţi (hazi), s.m. (înv.) 1. taur. 2. cal dobrogean; armăsar.